Oameni văzuţi de pe bicicletă
Nu mai ştiu unde citeam (să fi fost chiar aici, pe Portocală?) despre cum îşi motiva cineva pasiunea pentru bicicletă: pentru că vede oameni. Nu era pentru că îi place viteza, nu era sportiv, nu era ecologist, ci pur şi simplu îi plăcea să privească oamenii în timp ce pedala. Mi-a plăcut motivaţia.
Sfaturi practice pentru bicicliste
Daaaaaaaa, m-am hotărât să scriu câteva sfaturi practice pentru reprezentantele şi reprezentanţii (sunt politically corect) sexului frumos, paternere şi parteneri pe două roţi în traficul din Bucureşti şi nu numai. Deci, v-aş recomanda următoarele:
102,2 sau cum să faci downgrade la un tractor
Nu e un număr norocos, nu e o frecvenţă radio, nu e vreo cifră de afaceri, la naiba, e greutatea mea! Prin urmare, şi luând în considerare că iarna parcă a mâncat cu dinţi de fier străzile din Bucureşti, am făcut un downgrade. De la cursiera-mi gazelică, am trecut la un tractor, cu cel puţin 10 kg mai greu.
I’m off the bike. Inaugurez un nou sezon, de atletism urban
Gata, I’m off the bike. Cum au dat puţin ploile şi a venit frigul, m-am speriat şi-am trimis bicicleta direct la depozit, să se pună praful pe ea, până la primăvară. Nu renunţ, însă, la mişcare. Inaugurez un nou sezon de atletism urban. Încă nu mi-am pus la punct programul, dar în principiu voi alerga prin oraş. Am început de ieri, de la work, adică de la Casa Presei. Am alergat până la metrou la Aviatorilor. Ideea mi-a venit când m-am gândit că nu am timp să fac sport şi pentru că oricum fac în jur de o oră şi jumătate pe drum, adică trei...
Fluierând pe stradă
Am trecut pe lângă ei cu viteză. După 50 de metri mi-a picat fisa şi m-am oprit să-i pozez. Până am scos eu aparatul, ajuseseră la o distanţă destul de mare, dar tot am reuşit să prind ceva.
Bicicliştii leneşi de la Casa Presei
Bicicliştii lu’ peşte prăjit din Casa Presei şi-au abondonat bicicletele fără să stea pe gânduri, la parterul clădirii, pe motiv că nu mergea liftul. Pisicuţelor, vă dor picioruşele?
Ciuciulete.ro
Ultima ploaie, rea, cruntă şi nemiloasă, care m-a ciuciulit bine timp de două ore, ne-a prins, pe mine şi pe Cristi, cu garda jos. În primele minute de pedalat prin ploaie, după ce eram deja fleaşcă şi fără nicio speranţă că ar mai putea rămâne vreun petic de haină uscat, am fost foarte euforici. Eu chiar am chiuit, pe măsură ce valurile maşinilor care circulau în viteză mă măturau. Dar după vreo 30 de minute m-a cuprins depresia. Mi s-a făcut frig, foame, a început să se întunece şi trebuia să merg foarte încet, nu mai ţineau nici frânele. Mai multe poze aici.
Frica de a trăi în România
Mă emoţionează teribil această poză. Îmi vine să plâng ori de câte ori mă uit la ea. Poza a fost făcută în concediul pe care l-am petrecut recent cu soţia şi cu fiul meu în Grecia, în insula Zakynthos. Se vede cât suntem de fericiţi? Acest moment, această secundă de fericire putea fi doar un nor de praf dacă norocul ( pentru a doua oară!) m-ar fi ocolit cu o zi înainte să plecăm în Grecia, când am fost lovit de o maşină.
Să-i fi spus?
Azi dimineaţă, avântat şi îndarjit, călare pe semicursiera mea de viteză, curse şi raliu, pedalam, relaxat, cu viteza ridicolă de aproximativ 30 de km pe oră. Nu-i mult, dar nici puţin. Adică, unul oarecare nu poate să alerge cu viteza asta şi, chiar dacă reuşeşte, nu-l ţin mult timp plămânii . Dacă o maşină loveşte un pieton cu 30 km/oră, rezultatul e foarte probabil să fie tragic.
Cel mai tânăr triciclist
Faceţi cunoştinţă cu Tudor-Vlad Nedelcu, cel mai tânăr tricilist din portocalamecanica.ro. La mulţi ani de 1 iunie tuturor copiilor!
Dilema ţânţarului
Rareori ajung să circul cu bicicleta pe străzile bucureştene cu viteza de 40 km pe oră. Situaţia în care se întâmplă acest lucru este fie când sunt la vale, fie când, rar, am drum liber în faţă.
Nesimţire cu tonaj
Asta-i cea mai flagrantă încălcare a regulamentului şi pistei de biciclişit pe care am văzut-o până acum în Bucureşti.
Recent Comments