So… am lipsit o vreme. A fost un fel de vacanţă sau mai bine zis un fel de hai să lipsesc motivat de la serviciu fără să am neapărat planuri de vacanţă… Ce s-a schimbat între timp şi ar putea avea, chiar şi tangenţial, legătură cu portocala, e că am mers cu bicicleta pe munte, iar de acum încolo o să înţeleg mai bine conceptul de downhill :)
Cu tot cu riscurile implicate, unele testate pe pielea mea, altele pe pielea (julită, ruptă, învineţită) a altora. Impresii? Foaaarte tare senzaţia, dar când am ajuns jos (in one piece) parca tânjeam după o Electră cu fat tyres cu care să mă dau pe Calea Victoriei printre maşini. Dintr-o dată sportul urban părea mult mai safe decât lupta cauciucurilor şi a ghidonului cu pietrele, stâncile, rădăcinile de pe poteticile de pe munţi. Să nu mai vorbim despre prăpastiile din stânga şi în dreapta de pe anumite porţiuni ale traseului, pe care le-am observat abia după ce “pericolul” trecuse.
:)
3 Comments
nu e suficient de pietros pe unde ai luat-o ;) si pentru mine a fost exact invers :D.. oricat de frumos o fi prin orash cu bicla
ba daaaa dar am facut poze doar pe portiunea asta cu pamant, in rest am coborat numai pe o poteca cu pietre din alea albe si mari :). cel mai greu mi se parea sa pun frana fara sa ma duc in prapastie…
Nu conteaza cat de lung ai parul….important e cat si cum iti sufla vantul prin el…iar mie unul imi place sa-mi sufle cand pedalez. DECI daca te tii bine de ghidon si daca dai bine din pedale si pe-o Electra cu fat tyres si pe-o Kona cu frane pe disc poti sa te simti minunat, cat despre cazaturi, julituri, vanatai s-alte alea eu n-am dus lipsa niciodata chit ca m-am ciclourbanizat ori ciclomontanizat.
Asadar sa dam din pedale!