
Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte ce am înţeles eu că ar fi Grecia – după o vizită de câteva zile la Salonic – ar ieşi o enumerare cam ca asta: măslini, scutere, pisici, portocali cu portocale, cele mai bune placinte cu spanac, antene pe blocuri, trafic haotic.
Aş vrea să dezvolt partea despre trafic. Cine a spus că traficul din Bucureşti este dificil, e clar că nu a fost acolo. Străzi înguste, majoritatea cu sens unic, cu maşini parcate pe mai multe straturi pe margini, la fix cât să se strecoare maşinile printre ele. Claxoanele se aud până şi pe cel mai înalt deluşor, de unde se vede tot oraşul, toată marea (Egee) şi unde nu te-ai aştepta să mai ai contact cu vreun fel de sunet sau civilizaţie. 
Pietonii greci nu trec niciodată pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, trec când au loc. Motocicletele şi scuterele se comportă cam ca bicicletele la noi: ajung în faţa semaforului, iar dacă este roşu, înaintează cu grijă, se asigură şi în dreapta şi în stânga şi pleacă mai departe.
În acest context, bicicliştii greci au un statut destul de bine poziţionat în trafic. Fiind un oraş cu multe scutere, Salonicul este obişnuit cu biciclişti.
Am văzut mulţi, majoritatea pe mountain bike-uri, fapt ce ar putea fi explicat prin structura destul de deluroasă a oraşului. Am văzut şi biciclişti cu biciclete de oraş, cu coşuleţ sau gentuţă în spate, dar mai ales pe malul mării, acolo unde sunt şi singurele piste de biciclete de pe trotuare din Salonic. Restul, destule, sunt pe şosele, foarte frumos delimitate de sensurile pentru maşini, prin benzi de protectie, dar din păcate de cele mai multe ori blocate de maşini parcate care, insist, sunt parcate mai ilegal, mai prost şi mai haotic decât în România. Mai jos, ce am putut să prind în imagini:








2 Comments
ai uitat sa adaugi si batraneii ortodocsi la costum si bineinteles cersetorii tot ortodocsi romani :D
tu nu esti ortodocs?