Magnet de frigider. Bicicleta 3d din fetru
Aseară am primit cel mai inedit magnet pentru frigider. O bicicletă din fetru, nu oricum, ci 3d. Le mulţumesc Oanei şi Măriucăi şi mai ales, abia aştept să intre pe piaţă kit-ul care va permite confecţionarea celor mai amuzante şi prietenoase produse din fetru şi nu numai.
The Myth and the Passion de la Moş Crăciun
E bine să fii Elf. Chiar dacă am rămas azi, complet temporar şi remediabil, fără telefon, aparatul meu foto de nădejde, vreau să ştiţi că, de Crăciun, opţiunile de fericire pot include şi acest titlu. Plăteşti 191 de lei la Cărtureşti sau în alte părţi, iar cartea te face să o iubeşti instant prin cei 30 x 47 cm cu care te convinge să nu îi mai dai drumul.
Velodrom în apus
Duminică vremea a fost minunată, dar noi aşteptam apusul fiindcă este momentul când aerul pe velodromul Dinamo este incredibil mai ales că în perioada asta cerul arată extrem de curat şi albastru. În timp ce pregăteam bicicletele, trăgeam cu ochiul la finalul de Vuelta 2011 şi îl auzeam pe Sean Kelly cum face un portret excelent noului câştigător, Cobo J. Am luat cu noi (Mihnea C.) doar bicicletele fixe, receptorul Garmin şi aparatul foto, nu aveam de gând să rulam rapid şi intens, vroiam doar să pedălam pe pistă.
Nebunie în familie
Azi am primit pe mail un singur rând de la un prieten despre care nu mai ştiam nimic de mult timp. “Du-te la raftul/ rafturile de literatura, extrage cartea Nebunie in familie de William Saroyan, editura RAO, 2011 si deschide-o exact la pagina 100″. Haideţi cu mine.
PLATEAU DE BEILLE ultima bătălie în Pirinei
Astăzi se da ultima bătălie în Pirinei şi o să fie cu focuri de artificii la sfârşit, cum isi spun cicliştii. Chapeau! ” …that every rider who has previously won at Plateau de Beille has gone on to the win the Tour that same year…” JEAN-FRANÇOIS PESCHEUX
“Era bun un maseur!”
Sorin a pedalat sâmbătă şase ore, de la Hârşova la Vama Veche. Singur, de la 10 am la 16 pm. În medie 29 km/h, pe drumul vechi care trece Dunărea, pe lângă autostradă. De la Constanţa, au urmat E60 şi E86. O oprire pentru încărcat bidoanele de apă şi un sandviş. Multă ploaie, o altercaţie cu un camionagiu, dar şi inspiraţie la momentul potrivit, din partea unui bătrânel care căra, la deal, cu bicicleta, o ladă de lemne.
În timp ce afară ploua cu găleata, iar la noi cu vorbe aiurea
Sorin Lupu şi-a luat sâmbătă bicicleta şi a plecat la mare. Cum e să pedalezi până în Vamă, cu cine a fost şi cât a durat toată povestea, abia aşteptăm să ne povestească la întoarcere. Minunat să fie şi drumul înapoi spre Bucureşti! :)
Radu Afrim rides a bike, zice Mimo
Vineri am mers din nou cu trenul la mare, după o pauză de câţiva ani. Am descoperit că există până la Constanţa, cel puţin, o rută decentă pe care poţi circula absolut decent. Când am văzut fotografia trimisă de Mimo, m-am gândit mai degrabă la asta. Dar nu-i corect, acolo e o bicicletă. Ca să nu mai zic de Afrim. O las pe Mimo să povestească despre el şi aici. Mulţumim Mimo, mulţumim Radu Afrim :)
Avem Bonanza, dăm Bonanza!
Bicicleta de mai sus îşi caută un stăpân, bun şi cu drag de biciclete micuţe, dar puternice. Are nevoie de o mică revizie, a stat mult în repaos. Maria a cumpărat-o de pe okazii.ro, în urmă cu câţiva ani, cu 450 de lei. Acum îi caută un stăpân bun, în schimbul unei sume modice. Dacă vă place Bonanza ei, scrieti-mi mie un mail pe ana@portocalamecanica.ro. Vă aştept cu interes!
Fragmente de invitaţie la nuntă
Pe data de 18 iunie 2011, o să fiu undeva la o podgorie dobrogeană, aproape de malul mării, practic într-o vie de la mare, să aud doi de da şi să bem mult vin :) M-a amuzat tare invitaţia desenată de Vivy. Nu vă zic care sunt eu, prietenul meu sau pisoiul nostru. Nu putea Portocala rata o asemenea invitaţie la nuntă ! Yey me, yey you, yey us forever!



Recent Comments