
Azi am scos iar bicicleta din curte. După vreo două zile în care gerul era prea mare ca să fac vreo cutezătorie. Mai greu a fost până am ieşit în Strada Batiştei, de unde începe drumul curăţat ca lumea.


Am tot militat aici de-a lungul timpului pentru mersul pe bicicletă iarna. Mi s-a întâmplat de multe ori să răcesc pentru că am făcut asta, să nu mai pot merge zile şi săptămâni întregi pe bicicletă din pricina durerilor de gât sau a curentului (cu toţii ştim ce decizie proastă poate fi uneori o cursă [...]
Ultima zăpadă înainte de primăvară e a mieilor. Aia pe care se nasc primii miei, adică. Şi pe care nu putem să fim foarte porniţi, că doar ştim că e ultima :) Video de la Iahido.
S-a întâmplat zilele astea să îmi dau seama că difereţele dintre iarnă şi vară pentru cineva care foloseşte bicicleta pentru transport în Bucureşti nu se rezumă doar la faptul că iarna e frig şi zăpadă şi vânt şi ger, iar vara e cald şi praf. Pe lângă asta, iarna, oamenii sunt singuri pe bicicletă.
Faptul că unul dintre cei mai influenţi oameni din lume, când vine vorba de design on people (hai să-i zicem haine, look, o stare legată de aparenţe, care trece cu mult de simpla imagine de suprafaţă) nu ignoră nicidecum bicicletele, ci mai mult, le găseşte loc de minune în fotografiile-i atât de faimoase, acest fapt, [...]
…sau cel puţin aşa mi-a părut mie a fi în cele 7-8 zile petrecute acolo înainte şi după Revelion. La o temperatură care oscila între -3 şi -5 grade, şi pe un asfalt care uneori sclipea a polei, ungurii se aventurau pe şosele cu viteze destul de mari pentru ca maşinile să nu fie nevoite [...]
Portocala Mecanica @ Radio Guerrilla – 4 ianuarie 2011 by portocala_mecanica În noul an am vorbit la Radio Guerrilla despre cum datul pe bicicletă e un motiv bun de dezmorţit oasele pe gerul ăsta, dar şi de scăpat de nişte kilograme în plus adunate de Sărbători.
Foto: a classic from Giant.
Deci? Cine a ajuns azi cu bicicleta la serviciu?
Eu i-am scris să îmi aducă o geantă de la Chrome, un tricou de la Christian Cycle sau Rapha, un set de lumini sfinţite de la MonkeyLectric şi o carte despre Jan Ullrich, dacă există aşa ceva. Et vous?