Faceți cunoștință cu Ciclop

Screen shot

După patru luni de la primele planuri de a deschide un magazin de biciclete urbane în București, am dat, în sfârșit, drumul la Ciclop.

Era cândva prin iulie, după o discuție cu Sorin, care a venit cu ideea unui magazin. Eu mă plimbasem deja de câteva ori prin Olanda, așa că i-am propus să aducem de-acolo unele abandonate și recuperate de primăria din Haga. Ideea era să le dăm mai multă atenție decât primeau ele în depozitele olandeze și să le redăm iar libertatea, de data asta pe străzile prin București. După multe telefoane date și emailuri trimise, la jumătatea lui august am plecat să le aleg direct din Haga. De nevoie le-am ținut puțin în carantină într-un depozit de la margine Bucureștiului, iar acum câteva săptămâni și-au primit vitrina lor în magazinul Ciclop de pe Strada Povernei, numărul 25.

BSP

Am început să le repunem în trafic, rând pe rând, iar între timp celor câteva zeci de biciclete olandeze li s-au alăturat alte câteva zeci elvețiene, tot de oraș, venite pe filieră suceveană. Am mers și după acelea până în nordul Moldovei, iar acum își etalează farmecul la mare concurență cu cele venite din Haga.

cilo_herzog_1

Eu am cutreierat după ele prin locuri unde li se anulase șansa să-și mai arate frumusețea și le-am scăpat de frica că vor rămâne pe lângă drumuri. Sorin s-a asigurat că nu le lipsește nimic pe drum înspre București și apoi pe Povernei 25. Ionuț le-a făcut poze minunate la fiecare. Iar Andrei, care a visat mereu să facă machiaj de biciclete, le-a primit în atelierul lui de lângă magazin unde le ascultă la stetoscop.

Alin, Iancu și Adi s-au ocupat de imagine de ansamblu lor în ochii lumii și le mulțumim pentru efort.

Deci, voi ce biciclete vă doriți?

Această postare a apărut și pe blogul magazinului Ciclop. Pe viitor vă invităm să urmăriți acolo toate noutățile legate de bicicletele Ciclop.

[Post to Twitter] 

This entry was posted in advocacy, bucharest, shop and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

12 Comments

  1. lupulcelrau
    Posted November 9, 2009 at 19:41:58 | Permalink

    si? se vand?

  2. Posted November 10, 2009 at 10:07:47 | Permalink

    si se vaaaaaand!!!

  3. Posted November 10, 2009 at 12:14:27 | Permalink

    lupucelrau vrea o bicicleta. nu fi timid :) te asteptam :D

  4. Gica Contra
    Posted November 10, 2009 at 13:56:30 | Permalink

    Cum? Acum, in noiembrie, se mai vand? Mi se pare incredibil.

  5. Posted November 10, 2009 at 14:43:35 | Permalink
  6. Gica Contra
    Posted November 10, 2009 at 16:42:41 | Permalink

    Sa fie cumva efectul secundar al noii reclame a unuia dintre operator de telefonie mobila?

  7. Posted November 10, 2009 at 21:33:45 | Permalink

    @gica contra: mai bine ia-ti si tu una, sa intelegi mai bine!

  8. mihaicris
    Posted November 12, 2009 at 11:49:22 | Permalink

    vreau si eu la primavara sa imi iau, mai gasesc pana atunci?

  9. lupulcelrau
    Posted November 12, 2009 at 12:25:39 | Permalink

    eu zic sa-ti iei acu’ ca la primavara or sa fie duble la pret :) )

  10. cosmin
    Posted November 12, 2009 at 13:16:44 | Permalink

    @mihaicris: da, o sa mai fie si in primavara. Dar te asteptam mai repede pe la magazin

  11. laura
    Posted December 3, 2009 at 23:16:21 | Permalink

    eu as dori o biclicleta neagra cu cos in fata. aveti ceva pe stoc?

  12. Posted December 4, 2009 at 08:35:49 | Permalink

    gasim. da-mi un mail, te rog, pe cosmin[.]popan[@]ciclop[.]eu :)

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  •  

    September 2010
    M T W T F S S
    « Aug    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  
  • Archives

  • Tags