Am sentimente contradictorii in ceea ce priveste clipul asta. Pe de o parte, tipul de pe bicicleta merge pe contrasens, which is wrong. La fel, tipul pieton si businessman traverseaza de-a curmezisul strazii, fara sa fie pe trecere de pietoni si fara sa se asigure. Which is wrong. Desi, in mod normal, nu ar fi avut de ce sa se asigure in stanga pentru ca nu avea la ce sa se astepte ca ar veni din directia aia.

Pe de alta parte, sunt amandoi atat de chill si de politicosi unul cu celalalt incat nu ai cum sa nu-i iubesti.

Cati dintre ciclistii si businessman-ii din Romania s-ar fi purtat oare la fel?

Interesante si comentariile care au aparut pe YouTube la clipul asta. Gen:

sau

sau

sau, si cu asta inchei

Clip via Vlad Stoica.

De ce ai facut-o si pe ea?

Am vrut sa incerc ceva diferit de prima conversie pe care am facut-o dar sa fac si un fixie pur sange cu cadru adecvat. Eram curios sa vad ce altceva pot face fata de o bicicleta vintage. Am ales un cadru de aluminiu cu o geometrie de time trial cu linii drepte dure dar cu un mic accent rotund. In continuare am pastrat totul cat mai simplu si minimalist, ca la toate bicicletele care imi plac, fara accente mari colorate.

Cat de tare ti-a deschis apetitul de a mai face si pentru altii si cam cat i-ar costa una exact ca a ta?

Apetitul a fost deschis la maxim fiindca a fost foarte fun sa o construiesc, oarecum mai simplu fata de o bicicleta vintage. A da bineinteles, mai multi oameni m-au intrebat daca mai pot sa construiesc, si da pot fiindca cadrul bicicletei poate fi usor gasit la orice marime iar fiecare bicicleta poate fi customizata si devenind astfel unica dar in stilul meu minimalist, fara amanunte inutile. Pretul bicicletei este 2500 lei asa cum arata acum iar toate pielese au fost cumparate noi.

De ce te dai numai cu ea in ultimul timp ?

In primul rand ma dau cu ea acum fiindca vreau sa o testez cat mai bine in tot felul de conditii dar fiindca imi place foarte mult cu se comporta fiind a real fixed gear.

Sorin și Phantom in repaus

Sorin are acum acasă 6 biciclete: 2 fixed gear, 3 cursiere și un mountain bike. To be continued!

Oamenii de la Ciclop, magazin devenit unicul importator al brandului Gazelle în România, ne fac accesibile două modele inedite din gama regalelor biciclete olandeze. Este vorba despre pliabila Gazelle TranZa Pure și cea cu alură de taxi newyorkez, numită Gazelle NL. Nici că se putea să începem toamna cu ceva mai potrivit.

Cel mai tare mă uimește acest Gazelle pliabil, care are 12,7 kg și dimensiuni când e strânsă de 84cm x 66cm x 32cm. Nu mă așteptam să-i văd pe cei de la Gazelle intrând pe piața pliabilelor, dar eu oricum nu le știu pe toate.

Minunea galbenă are aparte, pe lângă culoare, posibilitatea de a devenit un trasportator de nădejde prin cele două portbagaje cu care poate fi accesorizată.

Mai jos, povestea Gazelle, pe foarte scurt:

Cu un “G” pronuntat gutural, ca un “H”. Asa isi striga zi de zi olandezii bicicleta favorita: Gazelle, o regina duplicata pana in prezent de peste 13 milioane de ori. Regina pentru ca inca din 1992, cu ocazia centenarului, Gazelle a primit din partea Printesei Margriet distinctia de “companie regala”.

Istoria Gazelle incepe in 1892, cand Willem Kölling si Rudolf Arentsen au inceput sa importe biciclete din Anglia. Au decis ulterior sa le produca singuri, iar in 1902 le-au si botezat Gazelle. Inca de atunci aproape de fiecare data cand un olandez invata pedalatul, bicicletele produse in Dieren sunt la datorie.

In cei 118 ani de excelenta in arta bicicletelor, Gazelle s-a distins mereu prin produse de inalta caltitate, durabilitate, confort si solutii inovative. Gazelle a primit de-a lungul timpului numeroase premii nationale si internationale. Cea mai importanta recompensa este insa satisfacerea permanenta a clientilor cu biciclete high-tech de lux.

Gazelle este in acest moment cel mai mare producator de biciclete din Olanda, cu un numar de 350.000 de bucati ce ies anual pe portile fabricii din Dieren.

Și cireașa de pe tort: sperăm ca vremea să țină cu noi, iar bicicletele Gazelle și multe alte branduri să vă întâmpine până la sfârșitul sezonului într-o locație inedită: Cărturești Verona La vânzare!

E undeva în centru, pe lângă Grădina Icoanei. Sper să nu fie furată din cauza mea și nici să nu pățească cineva vreo bicicletă în cap.

Dar până una alta, mie mi-a plăcut și vreau să cred că au surghiunit bicicleta în felul ăsta pentru că nu au cu adevărat loc, nu din alte motive

Cu ajutor de la Corso și de la Ciclop, Portocala Mecanică ajunge anul acesta la Euro Bike. Care este cel mai mare târg de biciclete din Europa. Vă promitem un car de poze și povești ale celor mai noi și mai minunate biciclete din întreaga lume. Numai pe Portocala Mecanică. Foto: Euro Bike.

Încă de la începutul sezonului vroiam să povestesc despre cum a trecut Carmen de la Electra de anul trecut, la Pashley-ul din vara asta. Amandouă biciclete frumoase, doar că a doua e făcută de England’s longest established bicycle manufacturer Un Pashley nu vine niciodată singur așa că al lui Carmen a primit ieri o geantă găină, eveniment ce nu avea nici el cum să fie ratat, chiar dacă îmi pare rău dacă nu se vede prea bine La mulți ani, Cărmenic!

Cycling hun

Nu știam de campionatele naționale de velodrom dacă Ovidiu, venit fix din Italia, nu-mi spunea că au loc fix sâmbăta care a trecut. Mi-aș fi dorit să merg de mai demult, dar pur și simplu nu știam că există așa un eveniment sportiv în București. Eram, de altfel, ferm convins că în orașul în care trăiesc de șase ani nu există deloc velodrom. Că exista cândva în vremea comuniștilor știam, dar eram ferm convins că a fost dărâmat după ‘89 să se facă un mall în locul lui.

În capătul compexului Dinamo de pe Ștefan cel Mare există un velodrom. Care, ca să îi răspund lui Bogdan, care le știe pe toate într-ale ciclismului de performanță, nu e plin de buruieni. Nu o fi el cel mai drept velodrom posibil, dar pe asfaltul ăla oval se pedalează. Peste denivelările alea de jenă se merge cu 50-60 de kilometri la oră. O fac niște anonimi ce nu vor pupa vreodată o pagină întreagă în Gazeta Sporturilor. Sunt niște campioni de care nu a auzit nimeni în afara familiei lor, dar pe care am avut ocazia să-i aplaud după ce au dat 75 de ture a câte 400 de metri pe velodrom.

Pontul cel mai bun pe care pot să-l dau hipsterilor este că de la băieții ăștia, ce-și rup cvadricepșii pe-aici, se pot cumpăra biciclete fantastice cu numai 10 milioane bucata. Gazelle, Colnago, toate exponate de pistă, numai bune de transformat în fixe sau de vândut elegant pe eBay, cu 1.000 de euro bucata. Eu zic că e o afacere bună

Dar să revenim la campioni. Niște băieți de la Dinamo ce rulează chinuit și deznădăjduit pe niște biciclete din ani în care ei nici măcar nu erau născuți și care au spus în șoaptă celor veniți să-i vadă că se tem în orice clipă că bicicletele alea obosite ar putea să se rupă sub ei, pe velodrom, la 50 de kilometri la oră. Se numește, simplu, metal fatigue.

Băieții ăștia, strigați după numerele de pe tricouri și nu după nume, din megafon, erau numiți “proști” și îndemnați să se lase de sportul ăsta de către antrenori zeloși de pe margine. Băieții ăștia erau singuri pe velodrom, pedalând surd, și așteptând în zadar să fie aplaudați sau măcar încurajați de pe margine.

Ei, bine băieții ăștia își vând, într-adevăr, bicicleta obosită cu 10 milioane ca să se poată apuca, naibii, de viață. Pentru că ciclismul nu le folosește la nimic.

Am scris această postare și am vrut să îi văd pe băieții ăștia pedalând pe velodromul de la Dinamo pentru că ei sunt cei care ar trebui să fie primii promotori ai mersului pe bicicletă. Eleganța mersului pe bicicletă, pedalatul ăla corect și virtuos, nu neapărat poziția de ocnaș, este materia lor de studiu și, implicit, materia ce ar trebui să o predea fiecăruia dintre noi. Ori acești băieți frumoși nu au nici o șansă.

Mai e arena aia colosală, velodromul, care m-a fermecat în tragismul ei. Am înțeles că astfel de piste nu se mai omologhează de către UCI, care este un fel de FIFA al ciclismului. Și că azi, pistele pe care se desfășoară campionate naționale sau de orice fel, sunt parchetate, acoperite și, mai ales, de dimensiuni mai mici și cu pante mai umane “în spatele porților”. Astea au, cică, 180 de grade, spune Top Gear.

Așa de somptuos cum e acest velodrom, nu e de mirare că a fost scenă de filmare acum câțiva ani pentru un film dedicat lui Gino Bartali (câștigător al Turului Franței în anii ‘30-’40). Să ne rugăm să se bage bani în renovarea lui, și nu în dărâmarea lui de către vreun pasionat de mall-uri.

Foto: Ionuț Leontie.

Vineri l-am cunoscut pe Eugen. Și nu orice Eugen, ci pe cel care deși are acasă o Valencia, se află la ultimele retușuri pentru o bicicletă customizată. Lui Eugen nu-i e teamă să zică răspicat că a vrut și o bicicletă pur și simplu frumoasă. După trei luni, ceva ore petrecute pe net, lupta dintre fixie și single speed, câteva magazine specializate, un service auto, 1200 de lei și multă răbdare și dorință, Eugen nu trece neobservat la niciun rastel de biciclete: are o bijuterie neagră, simplă, nu mai zic cât de suplă, pe care și-a făcut-o singur! Să vă spun cum am înțeles eu că s-a întâmplat

Cadrul este un Bianchi găsit pe okazii.ro după o căutare de câteva zile. Celor 250 de lei investiți în cadru, furcă, ghidon și pedale, le-au urmat cei 250 lei investiți în sablare și vopsire. Eugen spune că totul s-a întâmplat la un service auto și că treaba a fost gata de pe o zi pe alta. Am înțeles că nu e un serviciu extrem de greu de găsit și că atâta timp cât sunt instruiți cum trebuie,  cei de la atelierele auto sunt dispuși să lucreze și cu biciclete.

După ce a dezasamblat piesă cu piesă pachetul inițial, Eugen și-a dat seama că a face o bicicletă singur nu e o treabă chiar atât de ușoară, așa că reasamblarea optimă a bicicletei a fost outsourcizată. Dintre cei implicați s-au detașat cei de la magazinul Două Roți, care s-au remarcat la capitolul consilire și răbdare pe partea practică.

Jantele și kit-ul de single speed au fost cumpărate de la un magazin de pe fostul bulevard 1 Mai, “până în Turda” ( vom merge și vom cerceta), singurul loc unde au fost găsite jante și butuc colorate, la fel și spițele negre. Dacă vă interesează, un set de jante ca cel din imagine costă 100 de lei, kit-ul 90 de lei, iar spițele negre, 60 de lei.

Eugen parcurge zilnic distanța de la Eroii Revoluției la piciorul Podului Grant, cu bicicleta, la job și invers. Nu o să folosească neapărat noua jucărie, Valencia rămâne în continuare de bază. Dar  întâlnirile cu priză la public revin negreșit  micuței negre.

Vineri, Eugen era un om mulțumit de proiectul lui, acela de a-și face singur o bicicletă frumoasă. Mai are de bibilit câte una, alta la ea, dar, în principiu, treaba e făcută,  iar plimbările o plăcere. (nu-i place pedalierul. îi mai trebuie o foaie pentru cel vechi, ceva la masca de frână și poate și alte mici, mici detalii, care mie nu mi-au rămas pe hârtie sau în altă parte).

Hip the road, dude and dudette

Mulțumesc, Gina

Clickurile pe Sorin Lupu și Sharky sunt de neratat dacă vă intrigă asta cu vreau să-mi fac singur bicicletă!

Pe Ovidiu Burghelea îl ştiam de ceva vreme, mai exact de anul trecut, când i-am descoperit blogul, Single Speed Romania, singurul blog romanesc dedicat în totalitate culturii single speed / fixed gear. După care am vorbit mai în primăvară cu el la telefon, când documentam articolul pentru DoR despre tipologii de biciclişti în Bucureşti şi începeam să explorez cultura locală single / fixed.

Între timp, Ovidiu a ajuns de la Torino (unde locuieşte) la Bucureşti. De unde nu s-a îndurat să vină fără o fixă (cea albastră din poza de mai sus) făcută în mare grabă şi trimisă prin Atlasib. Ne-am întâlnit alaltăieri să punem la cale un alley cat şi un bike polo, cândva mai în toamnă. La care poate participa oricine, nu doar conducătorii de fixe şi single speed-uri.

Pentru început, Ovidiu ne-a lăsat de teasing o minge şi un capăt de crosă de bike polo.

So, stay tuned, revenim cu detalii. Pentru idei, sugestii şi orice fel de sprijin doriţi să ne oferiţi, vă aştept cu mailuri pe adresa cosmin.popan@portocalamecanica.ro.

Foto: Ionuţ Leontie.