Fietsdepot

 Fietsdepot

O cultură atât de importantă în Olanda, cea a bicicletelor, nu poate să nu aibă o mitologie a ei, pe care cel puţin eu mi-am creat-o. Un spaţiu fantastic unde bicicletele zac una peste alta odihnindu-se pe veci dau, după caz, aşteptând nerăbdătoare, dar tăcute, stăpâni mai puţini răzbunători şi mai atenţi cu ele. Un rai al bicicletelor sau un iad, în funcţie de cum e să priveşti lucrurile. Un cimitir, aşa cum aţi fi înclinaţi să credeţi, nu există, pentru că cele mai proaste ajung fie în Africa, fie topite. Pe cele mai bune şi le iau înapoi acasă stăpânii sau sunt vândute la bucată, pentru că deja sunt biciclete cu ştaif.

Sufocat de milioane de biciclete pierdute, Amsterdamul are ceea ce în limba gârjâită a olandezilor se cheamă un Fietsdepot. O chestie legală, a primăriei, pe care au mutat-o la capătul oraşului, ca pe orice spaţiu care are nevoie de câteva hectare bune de desfăşurare. Despre el vorbim în această propoziţie. Aici e un fel de magazin Carrefour al bicicletelor folosite, găseşti de toate, pentru toţi. Mai puţin mountain bike-uri, biciclete de copii, cursiere, biciclete cargo sau fixed gear.

Sute de biciclete sunt vândute la grămadă tot la câteva săptămâni, cu o rapiditate care ar face invidios orice parc auto din lume. O mână de oameni, cu toţii proprietari de magazine şi de ateliere de reparat biciclete, estimează din priviri ce potenţial zace în fiecare dintre stivele de biciclete ştirbite atent numerotate şi plusează până la preţul corect.

Din cele câteva zeci de mii de biciclete, cele mai multe cu statut incert (asta pentru că proprietarii leneşi sau dezinteresaţi sunt încă aşteptaţi să şi le recupereze), azi s-au vândut câteva sute în 25 de minute. Restul aşteaptă încă, sub zăpadă, primăvara şi un nou stăpân.

Mai multe detalii despre fantasticele biciclete olandeze, acestea, dar şi altele, veţi găsi începând din această primăvară, la Magazinul Ciclop. Şi într-o documentare multimedia pe care Portocala Mecanică o pregăteşte atent pentru a o lansa cu surle şi trâmbiţe :)

OK, şi acum întrebarea de baraj: peste câte sute de ani vă imaginaţi aşa sistem în România? Vorbesc de sute, doar nu v-aţi gândit că bicicleta e doar un trend de 2-3 ani, acolo.

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

 Fietsdepot

This entry was posted in Global and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

3 Comments

  1. Posted January 25, 2010 at 22:39:26 | Permalink

    woow…un adevarat rai :D

    acolo se fac licitatii pentru biciclete? (a treia poza de jos in sus)

  2. Posted January 26, 2010 at 20:23:15 | Permalink

    @astamicu: da, ala e locul :)

  3. Posted January 28, 2010 at 01:54:18 | Permalink

    oho! am si ginit cateva bijou!hah,deabia astept sa-mi infig manutele in dansele pana la cot!

One Trackback

  1. By Hogar de Bicicletas - Fietsdepot on June 25, 2010 at 20:30:16

    [...] Fotografías portocalamecanica [...]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>