Freshly squeezed: O Cilo și al ei Vlad

vlad

Pe Vlad îl știți sigur. Dacă nu din concertele The Amsterdams sau de prin Control, atunci pentru că este singurul biciclist mișto din București care poartă cască :)

Iar dacă nu-l știați, îl cunoașteți acum. Una dintre aparițiile fresh din noul sezon, Vlad Stoica a fost o surpriză pentru mine. Nu mă așteptam să-l văd în șa și mai ales nedezlipit de casca lui albă. De la alții aflasem deja că a fost norocos în iarnă și a găsit cel mai tare cadru Cilo din lume, pentru care și-a cumpărat roți și șa noi. Roțile sunt Shimano, dar nu orice fel de Shimano, a subliniat el râzând.

Nu știu cât timp petrece pe bicicletă pentru că am uitat să-l întreb. Dar dacă eu l-am văzut deja de câteva ori anul ăsta, sunt convinsă că și voi. Deci nu o ține prea mult pe Vaca în casă. Vaca e un nume venit de la o culoare anume :)

cilo-vlad

De ce ne place Vlad: Face purtatul de cască să fie cool!

casca

Și a pozat-o cu mâna lui pe Vaca :)

cilo

Când o să-l prind data viitoare pe Vlad, mai mult de câteva minute, vreau să aflăm ce înseamnă casca aia pentru el și la ce i-a fost de folos până acum. Și neapărat, ce înseamnă nu orice fel de Shimano :)

Ride carefully!

[Post to Twitter] 

This entry was posted in advocacy, bucharest, people, trend and tagged , , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

4 Comments

  1. Posted April 15, 2010 at 08:31:07 | Permalink

    Helmets aren’t sylish but neither is a concussion. Dacă mergi mai repede şi te bagi prin trafic casca e cam obligatorie.

  2. Posted April 15, 2010 at 16:52:42 | Permalink

    o casca specifica de ciclism ar fi si mai utila … chiar daca are cool factor mai mic decat asta de sk8.
    oricum e tare ca omul foloseste casca … eu am incercat vreo 3 si n-am reusit sa ma obisnuiesc cu niciuna … tot sepcutzele alea de cilism raman preferatele mele :D

  3. Posted April 17, 2010 at 11:08:36 | Permalink

    Crsiti si eu am o casca de dirt. E ca si aia de skate/role numai ca poti da cu capul mai tare. Si e cam incomoda vara pentru ca e mai grea si transpiri in ea de te ia naiba.

  4. vlad
    Posted May 17, 2010 at 15:41:30 | Permalink

    Lasati ma casca.. uitati-va ce bicicleta misto e in pozele alea :D (smug)

    Serios acum, da sunt de acord cu GGL ca e cam enervanta vara dar intr-o casca de ciclism nu ma simt in siguranta, si cristi si tu ai dreptate ca am ales-o fiindca arata mai misto… Faza cu greutatea nu e un argument in primul rand pentru ca ea ESTE usoara si in al doilea rand pentru ca nu e un argument prea puternic in contextul bicicletei mele… adica nici bicicleta nu e sub 10 kg… si chiar din start am acceptat ca nu o fac pentru performanta.

    Cam asta e ! Purtati casca de orice fel, eu dupa o sapt nici nu o mai simteam. Pace !

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  •  

    September 2010
    M T W T F S S
    « Aug    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  
  • Archives

  • Tags