Încă o bicicletă a ajuns în Raiul Bicicletelor

Acum câteva zile vorbeam cu niște prieteni și ne întrebam unde ajung bicicletele furate și brichetele pierdute. Pentru că dispar și parcă au dispărut de pe fața pământului printr-un fel de magie, și nu mai apar nicăieri, niciodată. Am stabilit împreună că există un rai al bicicletelor furate și un rai al brichetelor pierdute. Și acolo, bicicletele se plimbă cââât e ziua de lungă, fericite, numai pe piste largi, pe asfalt fin, fără borduri și mașini parcate. Acolo e, acum, și bicicleta galbenă a lui Augustin, de care mă leagă și pe mine călătorii prin afara Bucureștiului, prin sate, pe DN1 (do not try this at home!!!), prin parcuri, șosele și gări părăsite. Să ne gândim, în schimb, că e un pic mai fericită acum.

Augustin:

Buna ziua si bine v-am gasit in celebrul club al celor carora li s-a furat bicicleta! Numar pe degetele de la o mana momentele din viata mea in care imi aduc aminte ca mi s-a furat ceva. Nu stiu cum sa reactionez. Urmatoarea reactie pe care am avut-o, dupa aia de om vexat, a fost sa ma simt prost. Poate ca amicu` Vlad are dreptate si “Bine ti-a facut ma, ca nu se tine bicla legata de calorifer, pe hol…!” dar gestul ramane! Iar eu ma simt prost ca mi-am neglijat bicicleta si m-am relaxat cu gandul ca nu traiesc printre lighioane care pun mana pe ce nu-i al lor. Adicatelea din ce aluat expirat trebuie sa te plamadeasca (scuzati!) ma-ta ca sa te transformi in hot? E o intrebare retorica, evident, si cred ca ar ramane la fel si daca as avea scarboasa ocazie sa vad fata de buton de lift din Rahova a aluia care mi-a furat bicicleta. Plus ca mi-e teama ca daca n-ar intelege ce-i vorbesc ar fura un dictionar si tot eu m-as simti vinovat. Asa ca mai bine zic doar “Sa-ti alunece picioru` de pe pedala exact cand sari o bordura, prietenii stiu de ce!

Pozele sunt făcute undeva în Herăstrău. Iar uitându-mă la a doua poză, mi-am dat seama că cel puțin trei din bicicletele din ea sunt îngerași, și se plimbă fericite și libere prin raiul despre care vorbeam.