map 1024x542 Oprescu promite #oraspentruoameni! Noi ieşim în stradă că n avem motive să l credem!

 

În joc sunt nu numai cei 10 milioane de euro de care ar putea beneficia biciclitul în Bucureşti. Sâmbătă ieşim în stradă pentru că nu vrem să ne lăsăm adormiţi iar şi iar de promisiunile primăriei. În cor, vrem #oraspentruoameni!

 

Un pic de recapitulare de care e nevoie ca să ne aducem aminte de ce sâmbătă e nevoie să ieşim iar să protestăm.

 

- s-au anunţat 10 milioane de euro disponibili pentru infrastructură velo pentru Bucureşti (vezi comunicat mai jos)
- s-a încropit pe genunchi ‘un plan’, o biată hartă cu trasee trase din pix şi liniar (vezi mai jos)
- s-a pomenit despre un sistem de bike sharing, cu carduri, ca-n marile oraşe din Vest, complet nefezabil cu resursele alocate în clipa de faţă
- toate astea sunt acum pe firmament pe motiv de campanie electorală, nu e cazul să credem nimic din ce se promite. Pentru că asta e meseria lui Oprescu, să promită (vezi mai jos că e plin Google-ul de dreg şi fac marea şi sarea, toate marca Oprescu)
- cireaşa de pe tort: marşul de sâmbătă nu are aprobare pentru că, evident, nu e pe placul Primăriei Bucureşti. Ni se interzice ieşitul în stradă fără să ni se de argumente solide. E de domeniul penalului ce se petrece (vezi celălalt comunicat mai jos)
- ieri, la sediul ActiveWatch, activiştii au vrut să afle de la reprezentanţii primăriei (Ion Dedu, în speţă, şeful direcţiei de Transport) dacă e vreun plan pentru cheltuirea celor 10 milioane de euro, aşa cum lăsau ei să se înţeleagă. A fost o cacialma sinistră, nici un plan, nici o viziune, multă gargară, condescendenţă faţă de activişti şi, în general, sentimentul de ‘Urmează să fiţi traşi în piept big time!’

 

promite 1024x537 Oprescu promite #oraspentruoameni! Noi ieşim în stradă că n avem motive să l credem!

 

ezoteric Oprescu promite #oraspentruoameni! Noi ieşim în stradă că n avem motive să l credem!

 

Mai jos sunt comunicatele de presă despre care pomeneam. Aici găsiţi toate detaliile despre marşul de sâmbătă!

 

(de la Primăria Bucureşti) COMUNICAT DE PRESA

Primarul General, Sorin Oprescu, impreuna cu Ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Attila Korodi, au sustinut astazi, la sediul Primariei Capitalei, o conferinta de presa avand ca subiect Proiectul privind implementarea sistemului de transport cu bicicleta in zona centrala a Municipiului Bucuresti.

In cadrul conferintei, Primarul General, Sorin Oprescu, a explicat: “La fel ca in toate capitalele dezvoltate, Bucurestiul are nevoie sa investeasca pentru reducerea emisiilor de noxe, pentru a descuraja folosirea automobilelor individuale şi pentru a oferi ca alternativa un transport public fluent, prin realizarea unor benzi dedicate acestuia precum si pentru incurajarea folosirii bicicletelor. Guvernul a inteles aceasta necesitate, iar la data de 19 aprilie a aprobat alocarea sumei de 44, 6 milioane de lei catre Bucuresti, prin Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, pentru finantarea proiectului ‘Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta in zona centrala a Municipiului Bucuresti’, proiect aprobat saptamana trecuta si de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Astfel, proiectul care urmeaza sa se execute este constituit dintr-o retea majora de piste de biciclete care va fi realizata pe strazi si bulevarde desfasurate pe axele Nord – Sud si Est – Vest ale Municipiului Bucuresti si in interiorul inelului principal de circulatie. Aceasta retea este constituita dintr-un numar de 61 de artere de circulatie, a caror lungime insumata totalizeaza aproape 100 de km”.

La randul sau, Ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice, Attila Korodi, a declarat: “Dupa cum stiti, finantarea pentru acest proiect provine din sumele incasate de statul roman din tranzactionarea certificatelor de gaze cu efect de sera, deci este asadar corect sa redistribuim aceste venituri catre proiecte care vizeaza scaderea emisiilor pentru ca o bicicleta in plus in Bucuresti inseamna o masina in minus, adica daca vedem un proiect de sisteme de transport si piste de bicicleta de 99 de km in Bucuresti, si vorbim numai de arterele principale, inseamna mii de masini scoase din traficul bucurestean. Avantajele sunt multiple si sunt evidente: eliberarea marilor bulevarde de masini, imbunatatirea starii de sanatate si aici vorbim nu numai de emisiile de gaze cu efect de sera ci si de noxele care provin din transportul bucurestean, este vorba si de siguranta traficului rutier si siguranta atat a biciclistilor cat si a pietonilor.”

Primarul General a tinut sa precizeze: „Avand in vedere necesitatea unui consens asupra solutiilor tehnice de realizare a pistelor de biciclete, am dispus ca Executivul Primariei sa dezbata cu ONG-urile, cu asociatiile reprezentative, inclusiv cu mediul universitar, toate detaliile tehnice ale proiectului, privind amplasarea, dimensiunea si modul de semnalizare a acestor piste. Fac mentiunea ca Grupul de Lucru pe Mobilitate exista de 1 an si 5 luni, iar reprezentantii organizatiilor de profil participa permanent la discutii pentru dezvoltarea unei infrastructuri coerente si sigure pentru biciclisti, iar dezvoltarea unei axe Nord-Sud, Est-Vest a rezultat in urma acestor intalniri”. In final, Primarul General a declarat ca “vrem sa modernizam orasul, sa cream posibilitati de deplasare de orice fel, dar punem pe primul loc siguranta biciclistilor si a pietonilor.”

NOTA:

Toate noile proiecte de infrastructura, fie ca sunt obiective noi ori reabilitari si modernizari, se fac cu piste de biciclete:

• pe carosabil, dar numai acolo unde trama stradala este mare si permite acest lucru, fara ca siguranta participantilor la trafic, in speta a biciclistilor, sa fie afectata. Exemplu:Bulevardul Buzesti -Berzei pista este realizata la marginea carosabilului.
• Sunt realizate piste si in zone special dedicate, de exemplu Soseaua Pantelimon – pista este pozitionata intr-o zona separata atat fata de carosabil cat si fata de zona pietonala, dar si in paralel cu trotuarul, in cadrul lucrarilor de modernizare a arterelor de circulatie, cum ar fi cele de pe bulevardul Liviu Rebreanu, unde pistele sunt amenajate pe trotuar, in afara zonei pietonale.
• Au fost demarate lucrari de moderizare pe Calea Victoriei, unde spatiul pietonal este extins, dar se construiesc si piste de biciclete, atat pe carosabil, cat si pe trotuar, in functie de cum permite trama stradala.

6 mai 2014

Serviciul pentru Relatia cu Mass-Media

 

(de la Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti) COMUNICAT DE PRESA

 

OPTAR si Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti, organizatori ai marşului de sâmbătă, 10 mai 2014, Vrem un oraş pentru oameni!, anunţă faptul că protestul respectă toate cerinţele legale.

Primăria Generală a emis ieri un document prin care se doreşte încalcălcarea dreptului de exercitare a libertăţii de exprimare a „opiniilor politice, sociale sau de altă natură”, drept garantat prin Legea 60/ 1991.

Organizatorii au depus notificarea cu privire la desfăşurarea marşului încă din luna ianuarie (16.01.2014), fiind înregistrată de Primăria Municipiului Bucureşti cu numărul 121405 (vezi documentul în anexă – pdf). Acest document a fost înregistrat apoi la Cabinetul Secretarului General sub nr 118/6/17.01.2014. (vezi acelaşi document în anexă).Termenul legal în care Primăria trebuia să anunţe eventualele motive legale pentru care protestul nu poate avea loc trebuiau transmise organizatorilor în maxim 48 de ore.

Ieri (7 mai), s-a comunicat că notificarea protestului a fost reînregistrată cu numărul 118/6/29.04.2014. Menţionăm că reînregistrarea unui document este, conform Codului Penal, un fals. În documentul primit se precizează “cererea nu poate fi soluţionată favorabil”.

În luna aprilie, organizatorii au fost chemaţi la Comisia de Ordine Publică din cadrul Primăriei, la 3 luni dupa ce marşul îndeplinea deja formele legale de organizare. Neoficial, ni s-a comunicat faptul că Primarul Sorin Oprescu nu este de acord cu marşul. Acest dezacord nu este stipulat în Legea 60/ 1991.

Considerăm atitudinea primăriei abuzivă şi lipsită de responsabilitate, în condiţiile în care un marş de amploarea aceluia anunţat pentru sâmbătă necesită sprijinul autorităţilor pentru asigurarea ordinii publice. Încă o dată, Primăria Municipiului Bucureşti manifestă dispreţ pentru nevoile şi drepturile cetăţenilor, limitându-le dreptul fundamental şi încercând o acţiune de intimidare cu doar două zile înainte de protest. În condiţiile în care administraţia nu a comunicat în termenul legal eventuale motive pentru care marşul nu poate avea loc, marşul va avea loc, organizatorii îndeplinind toate prevederile legale stipulate de Legea nr. 60/1991.

Anunţăm public că organizatorii vor depune plângere pentru abuz în cazul în care cetăţenii vor fi obstrucţionaţi de către autorităţi în desfăşurarea acţiunii care, conform Legii Privind Organizarea şi Desfăşurarea Adunărilor Publice, este legală.

Menţionăm următoarele:

Conform Legii 60/1991, Art. 11: „Decizia prin care se interzice desfăşurarea adunării publice se comunica în scris organizatorului, cu arătarea motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de la primirea declaraţiei scrise.” Transmiterea refuzului cu aproximativ patru luni întârziere este abuzivă şi nu se încadrează în textul legii.

Conform Legii 60/1991, conform Art. 5: „De asemenea, este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi lor sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora”. Primăria nu a pus la dispoziţie documente care să ateste că notificarea cu privire la posibile alte evenimente publice desfăşurate pe acelaşi traseu, la aceeaşi oră şi pe carosabil, aşa cum a fost anunţat pentru marş. Mai mult, nu avem dovada faptului că notificările pentru aceste presupuse evenimente au fost depuse anterior datei de 16.01.2014.

Conform Codului Penal, Art. 320, alin. 2: „Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”, astfel că reînregistrarea notificării noastre la 3 luni distanţă intră sub incidenţa legii penale.

Reamintim că sâmbătă, 10 mai, are loc marşul Vrem un oraş pentru oameni! Adunarea participanţilor are loc începând cu ora 14.30 în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

Traseul marşului:

Bulevardul Mareşal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff – Piaţa Victoriei – Şoseaua Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Şoseaua Grozăveşti – Întoarcere la Intrarea Grozăveşti – Şoseaua Grozăveşti – Pasajul Basarab – Şoseaua Nicolae Titulescu – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Bulevardul Regina Elisabeta – Bulevardul Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Splaiul Independenţei – Bulevardul Libertăţii – Bulevardul Naţiunile Unite – Strada Izvor – Calea 13 Sepembrie – Bulevardul Libertăţii – Bulevardul Unirii – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului

 

Route 2,170,416 – powered by www.bikemap.net

 

310 total views, 1 views today