

Colegul meu Cristi Gheorghe a mai stat el cât a mai stat, până când n-a mai răbdat. Ieri a fost frumos, aşa că a inaugurat-o. O ţinea chiar lângă birou. Sunt gelos, recunosc.
El o descrie:
Cadru de cursieră franţuzesc, anii ’70, tubulatură reynolds 531, componente campagnolo nuovo record ’70 , angrenaj si butuci de velodrom/pista/track. Raportul e 47/16 (47 dinţi foaia şi 16 pinionul). Mi-a luat cam un an jumăte să fac rost de toate astea. Sigur se putea şi mai repede. Dar am ţinut morţis să fie componentele oarecum period corect.
Cadrul e luat din magazinul ăla obscur de pe Fabrica de ace. Proprietarul zice că a alergat pe el în competiţii internaţionale în tinereţea lui. Ciclist d-ăsta bătrân. Angrenajul e luat tot aşa de la cineva. Jantele şi cauciucurile din Germania. Butucii, transmisia şi altele din Anglia (www.rose.de, www.wiggle.co.uk, www.chainreactioncycles.com, www.sjscycles.co.uk, www.evanscycles.com; de la astea am cumpărat aşa că sigur livrează în România, în caz că interesează pe cineva).
Ghidonul e tăiat de mine. E un ghidon de cursieră întors şi scurtat. Ghidolina e puţin din alt film, dar chiar n-am găsit ghidolină d-aia oldskool din bumbac.

