Pe dos (despre bicicletele din parcuri)

Bike Walk
Acum câteva săptămâni, într-un magazin de biciclete din Bucureşti, ajutam pe cineva care tocmai îşi cumpărase prima bicicletă. O fată din staff-ul magazinului îi explica ce avantaje are cumpărând o anumită bicicletă. Printre ele era şi revizia gratuită după 100 de km.Mie mi s-a părut cel puţin ciudat şi am întrebat dacă nu e prea puţin 100 de km, în condiţiile în care eu fac cam 20 de km pe zi doar ca să ajung de acasă la job şi înapoi.

Fata a făcut ochii mari şi mi-a spus că revizia e pentru plimbatul prin parc, pentru că doar de aia îşi cumpără oamenii bicicletele, nu? Ca să se plimbe. Am spus “Aha” şi am plecat.

În altă ordine de idei, asta era doar o introducere. De fapt, vroiam să ajung la asta: primăria din Copenhaga are de gând să permită mersul cu bicicleta prin parc. Care este, acolo, prin definiţie, interzis, şi tuturor li se pare normal. De fapt, lor li se pare “crazy” ideea de a te da cu bicicleta prin parc. La noi, cei mai mulţi “biciclişti” îşi folosesc bicicleta ca pretext să iasă duminica din casă, în parc, doar când e soare, cald, nu bate vântul, nu plouă, nu e ceaţă etc etc ect.

Mi-a plăcut foarte mult comentariul ăsta:

Another crazy and radical idea from the City of Copenhagen. Cycling in parks! Let’s try it!

Ironically, cycling in parks has long been prohibited. Bicycle are transport and belong on the bicycle lanes. You can walk your bike through the parks and park them by your blanket, sure, but riding them has been a no-no. Parks are for walking/meandering/promenading.

Now the City is changing all that, making it permissable to cycle in many parks. Nice.

Să fim noi mereu pe dos: să avem voie cu bicicleta, dar să nu avem voie pe iarbă.

Păreri?

[Post to Twitter] 

This entry was posted in international and tagged , , . Bookmark the permalink. Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

One Comment

  1. florin
    Posted June 28, 2009 at 23:51:05 | Permalink

    Pareri? In Germania ai voie cu ele in parc :) (si in alte tari, din auzite)

    Din ce am aflat pe net:”Every day 1,1 million km are bicycled in Copenhagen. 36 % of all citizens commute to work, school or university by bicycle and it is municipal policy that this number should go up to 40 % by 2012 and 50 % in 2015.] The city’s bicycle paths are extensive and well-used”
    E de bun-simt: la zecile lor de km de piste, nu e o tragedie ca-ti interzic accesul in parc. Nu se compara cu situatia de la noi :) .
    Parerea mea: DA bicicletelor in parcuri.

One Trackback

  1. [...] alte capitale europeane interdicția de a merge cu bicicleta în parc se ridică. La noi nu! Se [...]

Post a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked *

*
*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  •  

    September 2010
    M T W T F S S
    « Aug    
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    27282930  
  • Archives

  • Tags