Mai avem foarte puţin până să vă spunem cine a câştigat măreţul Pegas. Ca să vă mai potolesc puţin nerăbdarea o să vă spun ce mai reţin eu despre primele mele daturi pe bicicletă. N-o să intru în concurs cu cele câteva rânduri, sunt, de fapt, mai degrabă nişte frânturi, senzaţii, madlene de alea de-ale lui Proust.
Madlena numărul 1: Era albastră, fără brand, cu roţi pline, fără aer, adică. Nu eram încă la şcoală şi am primit-o, deja rodată, cadou. Poate era chiar de ziua mea, nu mai ştiu. Avea şi două roţi ajutătoare, din plastic alb, care nu atingeau concomitent pământul. Aşa că mă legănam ca o raţă proastă pe ea şi nu mergeam drept. Am pus mâna pe ciocan imediat ce taică-miu m-a scăpat din ochi şi i-am tras câteva bucăţi uneia din roţile alea mici, că să o cobor de tot la sol. S-a rupt în două plasticul rotund şi am ascuns toată fapta în şură, acel loc din gospodăria de la ţară unde se bagă carul, fânul, găinile să facă ouă, aricii, dihorii şi ce mai vreţi voi. Evident că n-a ţinut mult muşamalizarea. Taică-meu, care nu prea ştia să bată şi să îl ştiu cum ar fi trebuit de frică, mi-a dat pur şi simplu roata ruptă jos. Am mers câteva zile înclinat într-o parte, după care, nervos, am dat şi ailaltă roată jos. Mergeam pe bicicletă fără nici un fel de sprijin.
Madlena numărul 2 şi ultima relevantă: Era până să am Pegasul meu, o Robusta, pe care am ţinut-o până prin clasa a 7-a, când am trecut pe mountain bike. Singura bicicletă de care ştiam prin clasa a 3-a sau a 4-a era a lui taică-meu, tot un no name, probabil ceva echivalent rusesc al Tohanului. Ştiam deja să pedalez, nu mai aveam deloc răbdare să am bicicleta mea, aşa că urcam pe “bicicleta cu sul” (cu bară, cum ar veni). Urcam e mult spus, intram, de fapt în bicicletă. Nu puteam pedala din şa, nu putea pedala nici măcar stând pe bară. Aşa că pedalam pe sub bară şi îmi făceam vânătăi la coaste, pe partea dreaptă. Mai apoi am reuşit să salt peste sul, dar până la scaun am stat ceva vreme cu curul şi cu alte părţi sensibile ale corpului direct pe bara aia. Nici acolo nu a fost raiul pe pământ. Dar senzaţia că sunt în creştere şi gândul că până la o bicicletă mare care să fie numai a mea mai e doar un pas m-au făcut să uit de toate durerile acelor vremi.
Au urmat apoi bicicletele mele.
Poza aia e cea mai frumoasă poză făcută de mine unei biciclete. Era în 2006, la Rennes, în Franţa.
One Comment
Se scoate la vanzare un Pegas Compact 3820, produs de Tohan, nou nout. A fost fabricat in 2001, asa era mentionat pe eticheta si e in stare impecabila. Saua este old one, nu chinezeasca sau ceva, coarnele negre acoperite cu un material lucios, farul spate a fost spart din greala si a fost inlocuit cu unul pe masura la fel de vechi cu apartoare (pt viitoare neatentii poate). Culoarea cadrului un violet frumos, aripi gri, apartoare lant alba. Se vinde fiindca voi face o investitie mai mare pt o mult-prea-frumoasa electra. Pretul este pe masura, dat fiind faptul ca nu se mai gasesc pe piata si nici cei de la Tohan nu mai au – 350 RON. Doresc sa iau mai mult decat am dat pe ea, fiindca si investitia care ma asteapta este mare si oricum Pegasul isi merita fiecare banut.
Contact: dorin.sta@gmail.com / 0741 753883
Valabil pentru toata Romania, trimit oriunde prin curier.