Sunt in sufletul meu încă un copil dar, privind în urmă, îmi dau seama că am mai crescut. Sunt inca pe bancile scolii , şi acum am mult de învăţat şi multe teme de făcut. S-au dus timpurile când eram la grădiniţă şi mă jucam cu jucării şi păpuşi.
Făceam tot felul de prostioare, care acum mi se par hazlii. Îmi aduc aminte cum am învăţat să merg pe bicicletă. Era o zi călduroasă de vară. Mă plictisisem să merg pe bicicleta cu roţile ajutătoare. L-am pus pe tata să dea roţile ajutătoare jos şi să merg fără ele. Cum am urcat pe bicicletă am şi căzut.
Mama mă necăjea şi îmi spunea că nu o să învăţ niciodată. Atunci m-am ambiţionat şi am încercat să merg singură. Mai cădeam, mă ridicam şi până la urmă am învăţat să merg pe bicicletă. Mergeam atât de încordată, încât nu mă uitam nici în stânga, nici în dreapta. Părinţii au zâmbit, m-au felicitat şi au spus că sunt o fetiţă ambiţioasă.“
Iuliana
