E ciudat sa spun nostalgie pentru ca…ei bine acum o luna mi-am cumparat prima bicicleta. Este cea mai frumoasa bicicleta pe care am vazut-o vreodata si a fost dragoste la prima vedere. Ah, si nu v-am marturisit secretul meu..eu de fapt nu stiam sa merg. Da, da..habar nu aveam sa imi mentin echilibrul, imi era groaznic de frica doar sa ma gandesc la cum ar fi sa merg doar pe doua roti. Si nici nu am mers pe doua roti la in ceput. Am mers pe doua roti doua maini vanjoase si din cand in cand si un picior plasat cu iscusinta. Pentru ca prietenul meu a fost cel care m-a sprijinit 100%. La propriu! Ce pot sa va spun acum, dupa cateva sesiuni de mers cu bicicleta singura singurica… Este ceva inaltator, chiar si la propriu (pentru ca bicicleta mea are rotile de 28) dar e ceva care te elibereaza. E foarte ciudat cum te poate curata de orice urma de tensiune si te absoarba acest sport ca sa te transpuna intr-o comunitate unde toti iti zambesc (da,da..pe bune) si sunt amabili cu tine si cu care simti ca ai o groaza de lucruri in comun. Mi-am dorit o bicicleta de cand eram mica. Am obtinut-o abia acum, nostalgia mea este transpusa in ziua de azi, dar ceva imi spune ca este cu atat mai intensa cu cat bicicleta mea inseamna pentru mine o victorie personala, un mijloc de locomotie mult mai pur si mai energizant si un mod foarte haios de a imi petrece un pic din timpul meu liber.
Gabriela
