Tata mare biciclist. Mama si ea. Dupa ce l-a cunoscut pe tata desigur. Era de asteptat ca eu si sora mea sa mostenim microbul. Am inceput pe “scaunelul” capitonat construit special de tata pentru cadrul bicicletei sale astfel incat sa ne sustina pe amandoua. Bun. Apoi am crescut si scaunelul nu mai era incapator, cel putin pentru mine.
Ce sa facem? Fata a crescut si vrea bicicleta. Sa-i facem una. Intrebat acum cateva zile tata zicea ca era un hibrid. O bicicleta ruseasca, de prin targ luata, combinata cu o alta bicicleta de prin curtea bunicilor. A sudat tata zile si nopti, a vopsit cu spor la ea si intr-un final a iesit o minunatie de bicicleta. Era cea mai frumoasa. Joasa, cu rotile subtiri ca de cursiera, vopsita intr-un brun-roscat-indescifrabil. Avea gripuri negre si moi; imi era mai mare dragul sa le strang tare, tare cand pedalam cu putere.
De fapt, eram caraghioase amandoua luate separat, dar si impreuna. S-a ras mult timp de mine si de micuta mea bicicleta. Si zambesc acum gandindu-ma cat de mandra eram de ea. Era prima mea bicicleta. Custom made. Cea mai trista zi a fost cand Grasu’, “baiatul rau” din bloc mi-a furat-o. M-au gasit ai mei in spatele blocului plangand in hohote si suspinand “Grasu’ mi-a furat bicicleta”. M-au inteles si m-au lasat acolo. N-am sa uit niciodata cum am asteptat-o pana seara tarziu. A venit trista si murdara, cu pana pe roata din fata. Tatal meu a vindecat-o cum numai el stia.
Toate cele povestite mai sus sunt adevarate. Asa le-am trait si asa le-am povestit, cu bucuria unei fetite de a se plimba de dimineata pana seara cu bicicleta. Cumva orasul asta al nostru m-a despartit de ea si alta bicicleta n-a mai existat. Nu-mi amintesc cand anume s-a intamplat. Dar s-a intamplat, iar acum am impresia ca orasul isi cere cumva iertare pentru toate bicicletele pe care le-a luat de langa altii ca mine.
In incheiere as vrea sa adaug ca pe bicicleta mea au invatat sa mearga Stefania de la etajul 7, Alina si Anca de la etajul 5, sora mea, Anca si Carmen de la etajul 1. Grasu’ am impresia ca stia deja sa mearga. O imprumutam des si se statea la rand pentru o tura cu bicicleta mea.
Raluca
One Comment
foarte draguta poveste. :)