Ultima mea intalnire cu prima mea bicicleta
Poate poveste mea o sa vi se para mai departe de subiect. Dar este despre prima mea bicicleta (un Pegas alb), si intamplarea ce m-a determinat sa fiu nostalgica si o caut, sa o scot din praf, sa ii umflu rotile si sa o scot sa mai vada soarele.
Eram in vacanta de vara de la sfarsitul clasei a 11a. Si ai mei parinti, vrand-nevrand, m-au trimis o saptamana pe la bunici, la tara. Si mai era un baiat, dragut, frumos, dupa care mi se aprinsesera putin calcaiele. Primesc telefon de la el: daca vin si iti fac o vizita, ma primesc ai tai bunici? Am discutat cu ei, si cum sunt oameni de tara, gazde bune, bineinteles ca raspunsul a fost ca poate sa
ramana si peste noapte. Toate bune si frumoase, 30 de km erau chiar putini. Si asa astept eu intr-o dupa amiza frumoasa, cu telefonul in mana, sa imi vina “printul”, posesor de ceva timp al permisului categoria B, cu masina (chiar daca era imprumutata de la parinti). Ora era cat se poate de potrivita, pentru ca majoritatea vecinilor bunicilor terminasera munca de la ora respectiva, si erau iesiti pe la porti, asteptand sa vina seara. Si uite asa ma trezesc eu, in loc de o masina, cu o
bicicleta la poarta casei bunicilor. Acum ma gandesc cu haz, atunci credeti-ma ca nu aveam simtul umorului destul de dezvoltat…
Asa am ajuns a doua zi sa caut pegasul cel vechi, care imi era mult prea mare cand invatasem sa merg pe el, si parca un pic prea mic acum (dar oricum la 1.6m ai mei si 45 de kg nu prea conteaza). Asa a ajuns acesta bicicleta in fata unui pasionat de mersul pe biciclete, un Pegas un pic mai timid decat mine, sa fie curatat intr-o ora, un pic uns, umflat si scos la plimbare. Si cred ca a fost cea mai lunga si frumoasa plimbare a lui, ca a unui om batran care se bucura de viata, ca un copil. Am urcat si coborat in ziua respectiva, ca sa stau sa zac apoi vreo 3 zile de febra musculara. Si mi-am adus aminte de copilarie: de cat de rau eram julita in genunchi cand invasem sa merg pe el. Si incercam sa imi aduc aminte sa raspund la intrebari legate de cicatricele lui, cum si unde au fost facute. Si poate cea mai frumoasa parte a acesui “batran” este ca a fost martorul unui inceput de relatie ce dureaza de 6 ani, a fost motivul unei zile superbe care au facut doi oameni sa se cunoasca, apoi sa se iubeasca, si care acum sa continuua sa se plimbe unul alaturi de celalalt (sau in spatele celuilat) fiecare pe bicicleta lui, bucurandu-se de fiecare clipa. Inchei spunandu-va ca batranul Pegas, a ajuns la un moment dat sa fie reconditionat, reparat, “reinviat” si ajutor de nadejde pt bunica mea, dimineata, uneori si seara, pentru mersul la magazinul din sat, dupa paine si nu numai.E poate putin ciudat, ca de data aceasta trecerea de la o generatie la cealalta a fost facuta in sens invers…Liana
