Răzbunarea Pamfiliei

Ionuţ s-a obişnuit deja cu bicicleta luată în Bucureşti. Sau cel puţin asta credea el ieri, până să aibă primul accident de biciclist. E sănătos şi el şi Pamfilia, un pic juliţi amândoi. Aşa că azi l-am prins în deplinătatea facultăţilor pentru a ne zice cum e să te deplasezi zilnic de la Casa Presei până în Drumul Taberei. Şi să faci şi excese din când în când.

Acum două nopţi, Pamfilia a mârâit din nou. Uşa de la dormitor era închisă, dar tot am auzit-o. Mi s-a încreţit coccisul de fiori reci. M-am apropiat timid de ea (stă singură în holul de la intrare, nu i-am găsit alt loc la fel de încăpător). Avea roata din faţă înclinată spre peretele de care stă rezemată, ca şi cum mi-ar fi întors spatele. Abia atunci, văzând-o la lumină de neon, i-am bănuit motivul supărării. Noroiul şi nisipul ploilor din ultimele zile se întăriseră pe întreg cadru-i zvelt. Pentru mine, voluptate vamaiotă, pentru ea, un calvar al neatenţiei. Semn că e gata să fie îmblânzită şi răsfăţată şi că îşi mai păstrează din apucăturile primitive (vezi mârâitul) de bestie doar pentru a mă convinge să o dezmierd. Pe mine mă întărâtă aşa murdărică şi sălbatică, deşi ea vrea clar să devină o doamnă, aşa că mi-am zis să o mai las puţin să fiarbă în suc propriu.

Pamfilia şi-a găsit însă forma de răzbunare. Chiar ieri. Abia mă obişnuisem cu răsucitul frenetic de pedale din centru până în perifericul Drum al Taberei sau din marginalul meu cartier până la Casa Presei (Piaţa Matache, unde ai un bloc compact de maşini, stâlpi şi pietoni, e super mişto). E ceva efort, frăţică, după 12 ani de abstinenţă, câteodată am impresia că o să scuip o bilă de plumb când tuşesc de la tutun, de două ori era să fiu raşchetat de un autobuz, respectiv un autoturism argintiu care ţineau să ţină aproape de bordură, am fost claxonat, privit cu silă sau de sus (din vreun jeep), poate chiar am primit şi o flegmă şi nu mi-am dat seama. De câteva ori am vrut să ucid (abia aştept să facă cineva un picnic pe pista de biciclete de la Aviatorilor), dar m-am calmat cu muzică.

Cert e că un Trek Soho (numele de fată al Pamfiliei) te face să uiţi de toate mizeriile astea. Are 9 kile şi ţâşneşte de la a doua pedală. Dar se poate întoarce şi împotriva ta dacă eşti un dobitoc neglijent. Aseară am băut vreo cinci beri în centru. Şi m-am îmbătat. Am mai făcut asta de câteva ori înainte să o încalec pe Pamfilia, iar alcoolul a ieşit din mine până la ultima picătură până să ajung acasă, lăsând în urmă doar prospeţime şi zvâc.

Aseară a fost totuşi diferit. Mă bălăngăneam ca un coccis rupt la trecerea greutăţii de pe un picior pe altul. La un moment dat am început să pedalez pe mijlocul drumului, pe banda dublă continuă, flancat de maşini ce veneau din ambele sensuri. Iar la un moment dat dracului, după ce m-am asigurat că nu vine nici o maşină din spate pentru a ocoli un camion parcat lângă trotuar, după ce mi-am întors privirea asupra drumului, am observat că mă îndreptam vertiginos înspre bordură sau, mai bine zis, bolţar.

Am raşchetat cu palmele asfaltul reavăn, lăsând nişte piele pe el, şi mi-am lezat uşor o fesă. Coccis pansat. Pamfilia n-a păţit nimic. Când m-am ridicat, am observat o chestie şi mai tare: o doamnă în costum reflectorizant portocaliu, care curăţa trotuarul cu o mătură în mână şi un tomberon în cealaltă, mă măsura din priviri ca pe ultima târâtură. Da, până şi bărbaţii de pe bicicletă pot fi nişte porci beţivi.

Be Sociable, Share!

•